În ziua de 28 mai, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului, păzitor al adevărului, statornic în dreapta credință și plin de dragoste pentru aproapele. Viața sa a fost o împletire de curaj, smerenie și iubire de aproapele, trăite în lumina lui Hristos.
S-a născut în părțile Bitiniei, veche regiune romană aflată pe teritoriul Turciei de astăzi, din părinți evlavioși și temători de Dumnezeu. La doar opt zile de la naștere, mama sa a trecut la cele veșnice, iar tatăl său, Filaret, îndurerat, a ales calea monahismului. Rămas orfan de ambii părinți, copilul Nichita a fost crescut de bunica sa, care i-a sădit în inimă primele semințe ale credinței și ale dragostei pentru cele sfinte.
Încă din fragedă copilărie s-a dovedit iubitor de curăție și însetat de viața cea înaltă, alegând să urmeze povața și pilda pustnicului Ștefan, un om al rugăciunii și al tăcerii. Acesta l-a îndrumat spre Mănăstirea Midichiei, așezată pe muntele Olimp, loc de adâncă nevoință și înțelepciune duhovnicească. Acolo, în taina obștii monahale, tânărul Nichita s-a cufundat în rugăciune, asceză și tăcere, învățând să se smerească și să trăiască în ascultare. Și-a hrănit sufletul cu învățătura Sfinților Părinți și s-a înveșmântat în lumina vieții harice. Pentru curăția vieții sale și adânca lui înțelepciune, a fost rânduit, cu vremea, episcop al Calcedonului, cetate de însemnătate teologică și istorică, loc al celui de-al patrulea Sinod Ecumenic.
Milostenia, semnul sfințeniei lucrătoare
Deși a fost un ierarh strălucit prin slujirea sa bisericească, ceea ce l-a înălțat cu adevărat pe Sfântul Nichita înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor a fost dragostea sa jertfelnică pentru aproapele. Cărțile Bisericii îl înfățișează drept un episcop cu inimă largă, care nu doar că predica iubirea creștină, ci o înfăptuia neîncetat. Hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei lipsiți, adăpostea pe cei rătăciți și primea cu bunătate pe oricine căuta alinare. Era, în sensul cel mai profund, un părinte al celor necăjiți, un scut pentru văduve și un sprijin pentru cei oprimați. În eparhia sa, niciun om în nevoie nu rămânea fără mângâiere.
Pentru el, milostenia nu era un gest izolat, nici un exercițiu de virtute, ci însăși respirația sufletului său. Era expresia firească a inimii sale unite cu Hristos. Nu a privit episcopatul ca pe o treaptă ierarhică, ci ca pe o chemare sfântă la slujire smerită. Tăcut, neobosit, plin de blândețe, Sfântul Nichita a devenit un liman pentru cei loviți de valurile vieții. A fost, așa cum suntem chemați să fim și noi, un izvor de nădejde, o icoană vie a iubirii lucrătoare în lume. Milostenia sa nu a fost un adaos la viața creștină, ci însăși esența ei. În el s-a împlinit cuvântul: „Fericiți cei milostivi, căci aceia se vor milui.” (Matei 5,7)
Pătimirea Sfântului Nichita
Viața Sfântului Nichita, asemenea multor părinți ai Bisericii, nu a fost lipsită de prigoană. În vremuri tulburi, când adevărul credinței era contestat de puterea lumească, el a ales să rămână statornic în Hristos, devenind astfel mărturisitor al dreptei credințe.
În timpul împăratului Leon Armeanul, prigonitor al sfintelor icoane și susținător al ereziei iconoclaste, Sfântul Nichita s-a ridicat ca apărător al Ortodoxiei, pledând cu fermitate pentru cinstirea icoanelor, așa cum fusese rânduit de Sfinții Părinți și mărturisit de întreaga Tradiție a Bisericii. Pentru dârzenia și fidelitatea sa, a fost scos din scaunul episcopal, batjocorit, exilat și supus la chinuri. Dar nu s-a clătinat, nici nu a rostit cuvânt de tăgadă. A purtat cu demnitate crucea mărturisirii, asemenea celor mai de seamă apărători ai adevărului de credință.
Răbdarea sa în suferință a fost o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, iar credincioșia sa neclintită a fost încununată cu sfințenia. După mutarea sa la cele veșnice, Dumnezeu a preamărit pe robul Său prin minuni săvârșite la sfintele sale moaște – tămăduiri și izbăviri, semne ale milei dumnezeiești revărsate prin cel care a trăit întreaga viață în slujba aproapelui.
Moștenirea milei – chemarea de a fi lumină în lume
Pentru noi, cei de astăzi, Sfântul Nichita rămâne un sprijin nevăzut, dar lucrător, un model viu al iubirii ce se dăruiește fără măsură. El ne amintește că nu putem vorbi cu adevărat despre credință fără milostenie, despre Biserică fără jertfă, despre sfințenie fără iubire concretă față de aproapele.
În fiecare gest de bunătate, în fiecare inimă care se deschide spre suferința altuia, răsună duhul Sfântului Nichita. Înțelepciunea și grija lui se regăsesc în chipurile oamenilor care nu rămân indiferenți, care devin mâinile lui Hristos întinse către lume.
A fi de ajutor este o stare de har, o mărturisire tăcută că suntem vii în Hristos și prezenți lângă aproapele. Viața noastră, asemenea vieții Sfântului Nichita, este chemată să devină adăpost pentru cei osteniți, sprijin pentru cei căzuți și izvor de nădejde pentru cei aflați în întuneric. Astfel, ducând mai departe nu greutatea, ci frumusețea milosteniei, devenim și noi – fiecare în felul său – făclii aprinse în lume, care luminează din iubirea lui Dumnezeu.
De Anca Bordeanu
***
Avem nevoie de oameni implicați, cu inimi generoase, iar dacă ai ajuns până aici, înseamnă că și tu ești unul din ei.
Alege să susții cauzele caritabile ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei prin fiideajutor.ro și devino sursă de inspirație pentru întreaga comunitate!
fiideajutor.ro nu este doar un site web, este punctul de întâlnire pentru toți cei care doresc să ofere din resursele, timpul și expertiza lor în sprijinul aproapelui, o punte între cei care au nevoie și cei care pot oferi ajutor. Mai multe detalii despre noi poți accesa aici.
Îți punem la dispoziție instrumente prin care poți dona online, rapid: de la donații online direct prin site, PayPal sau prin transfer bancar, până la redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit sau a 20% din impozitul pe profit.
